Tehnic

Ai grija la beton!

De ce? De asta se ocupa muncitorii, iti vei spune. Ei bine, daca vrei ca viitoarea ta casa sa aiba o structura si o fundatie cat mai rezistente si de durata, supravegheaza-ti muncitorii si ai mare grija la ce iti livreaza producatorii de beton.

Trebuie sa stii ca orice producator de beton este obligat sa iti elibereze un certificat de conformitate care sa ateste responsabilitatea acestuia cu privire la respectarea retetei de beton si a conditiilor legale de fabricare a acestuia. De asemenea, laboratorul statiei de beton este obligat sa preleveze probe din betonul pe care ti-l livreaza.

Aceste probe de beton sunt testate in cadrul unui laborator de grad II si li se studiaza rezistentele dupa 7, respectiv 28 de zile. In cazul in care aceste rezistente nu sunt conforme cu standardele si normativele legale, producatorul de beton are obligatia sa va aduca acest lucru la cunostinta. Responsabilitatea constructorilor este de a preleva si ei, in paralel, probe din betonul respectiv, de data aceasta ajuns la locul de punere in opera, probe ce vor trebui testate la un laborator de grad II, de preferat tert. Astfel vei putea controla calitatea betonului, respectiv a constructiei casei tale.

Este recomandat sa nu accepti beton fara documente de provenienta, deoarece, in cazul unui litigiu, nu poti face dovada livrarii. Aceste documente trebuie indosariate si fac parte din cartea constructiei, document fara de care nu poti inregistra constructia la primarie.

Betonul iti va fi livrat dintr-o statie de beton. Statiile produc betoane aditivate, pe baza unor nomenclatoare de retete prestabilite, concepute, testate si aprobate de laboratoare de constructii de grad II. Majoritatea statiilor de beton moderne utilizeaza echipamente de producere a betonului complet automatizate si asistate de calculatoare.

Transportul betonului din statie in santier se face cu autobetoniere, de preferat sigilate, insotite de un aviz de livrare. Avizul de livrare trebuie sa contina: clasa de rezistenta a betonului livrat, tipul, clasa si dozajul cimentului, tipul de agregate si diametrul maxim al granulei de agregat, tipurile de aditivi, precum si dozajul acestora, cantitatea de beton, numele soferului, numarul masinii si numarul sigiliului,ora plecarii betonului din statia de betonare.

Inaintea turnarii elementelor din beton armat, asigura-te ca armaturile sunt rigidizate si ca nu se vor deforma sau deplasa in momentul turnarii si verifica posibilitatea respectarii stratului de acoperire atat la partea inferioara cat si pe lateralele elementului de beton armat prin utilizarea distantierelor de polietilena.

Sfat: Reduceti cat mai mult cantitatea de beton facuta la santier, deoarece pretul unui metru cub de beton de la statie este mai mic decat al unui metru cub facut in santier, din cauza cresterii cheltuielilor cu forta de munca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.