Blog

Goana dupa perfectiune, ambitie sau obsesie?

“Sunt perfectionist, vreau sa iasa totul foarte bine” sau “sunt obsedat de ordine si curatenie – fiecare lucru isi are locul lui”. Sunt niste afirmatii pe care le intalnim des la persoanele de langa noi sau cuvinte pe care le folosim chiar noi.

Si le folosim cu mandrie de cele mai multe ori, pentru ca a face totul ca la carte este o abilitate apreciata in societate, nu? Ni se cere sa realizam totul cat mai perfect… Prea putini insa stiu ce se ascunde de fapt in spatele acestor idei fixe, a acestor obsesii de a fi perfect.

In cele mai multe dintre cazuri aceste persoane aud in urechea lor doar urmatoarele cuvinte: “vreau sa fiu bun”! De ce credeti ca este asa sau care credeti ca este cauza acestor impulsuri viscerale? De ce oare aceste persoane ajung practic sa intre intr-o permanenta competitie cu ei insisi?

Educatia primita – factor important in formarea personalitatii

Raspunsul, chiar daca v-ati saturat sa auziti asta, este strans legat de copilarie. De modul in care am fost crescuti si de felul in care am fost pedepsiti atunci cand nu am facut ceea ce trebuia sau ceea ce se asteptau parintii sa facem.

Ca sa fie mai usor de inteles, va propun sa facem un exercitiu de imaginatie: un copil care incepe sa mearga si sa puna mana pe tot felul de obiecte de pe mobilier, pe unele chiar sa le rastoarne si sa le sparga.

In functie de reactia imediata a parintelui se va dezvolta si temerea ulterioara a copilului. Daca mama tipa, il cearta si il pedepseste continuu pentru faptele sale atunci copilul devenit adult va incerca sa faca totul in asa fel incat sa evite pedeapsa.

Un raspuns la intrebarea – cum ar trebui procedat cu copilul- (desi e in afara subiectului nostru) este ca acestui copil, care acum se dezvolta, exploreaza si doreste sa cunoasca, trebuie sa i se explice frumos si sa i se lase suficient timp la dispozitie pentru a realiza el singur ca ceea ce-i spune parintele e bine.

Nicidecum acest copil nu trebuie sa primeasca o educatie care sa il sfideze, care sa il dreseze fortat, sa il constranga si sa il pedepseasca. Copilul nu este un animal nicidecum!

De aici se mai naste o intrebare probabil, anume aceea – de unde stie copilul ce e bine si ce e rau. Intr-adevar copilul nu se naste invatat dar cu rabdare si iubire el poate fi educat frumos.

Perioada 2 si 4 ani este cruciala

Cea mai importanta perioada din formarea unui copil, in contextul nostru, se afla intre 2 si 4 ani! Atunci e foarte important cand si cum ii sunt administrate copilului poruncile si interdictiile. In aceasta perioada i se formeaza copilului parerea despre “a fi bun” sau “a fi rau”.

Tot acum copilul aude pentru prima data “trebuie” sau “nu ai voie” sau “acum ai voie” si astfel micutul se resimte pe sine ca fiind bun atunci cand se conformeaza si rau atunci cand se opune. El simte atunci cand mama se uita la el plina de repros sau mustratoare sau il pedepseste cand strica ceva sau cand este zgomotos.

Repetand aceste experiente copilul devine tot mai precaut si mai controlat in tot ceea ce face si ulterior in viata de adult dezvolta o personalitate obsesionala. Dar pana sa devina adult el creste, se dezvolta si invata foarte de timpuriu sa isi franeze si sa isi suprime toate impulsurile care le are si pe care daca le-ar exprima ar fi pedepsit sau respins.

Obsesionalii iau greu o decizie

O alta caracteristica a acestor persoane este ezitarea, greutatea de a lua o hotarare sau de a alege ceva pentru ca asta presupune pentru ele o decizie definitiva si irevocabila si drept urmare trebuie sa fie luata absolut corect, altminteri trebuie sa faca fata unei pedepse.

De aceea pentru ele devin extreme de dificile chiar si cele mai simple alegeri din cauza ca trebuie sa gaseasca mereu cea mai corecta varianta, altfel li se instaleaza angoasa.

Obsesionalul este obsedat de perfectiune

“Obsesionalul a facut deci de timpuriu in copilaria sa experienta ca in lume totul trebuie sa fie facut intr-un mod clar determinat si multe lucruri pe care el le-ar fi facut cu placere sunt interzise. Astfel ia nastere in el ideea ca mereu trebuie sa existe ceva absolut corect, de unde se dezvolta si meteahna sa pentru perfectionism.

Acest perfectionism se ridica pana la ragul de principiu. El vrea sa puna tuturor vietuitoarelor conditii in functie de felul cum ar trebui ele sa fie dupa parerea lui. “( Riemann, F, Formele fundamentale ale angoasei).

Simptomul se dezvolta din sentimentele reprimate ale copiilor

Pentru a intelege mult mai usor cum ajunge un adult sa dezvolte o personalitate obsesionala, haideti sa incercam sa ne imaginam un copil care in relatia lui cu parintii nu a putut niciodata sa isi exprime adevaratele sentimente. Astfel, de fiecare data cand copilul simtea manie, tristete, rusine, frica, dar si dor, iubire, exaltare, acestuia nu i-au fost explicate si acceptate starile respective.

Drept urmare, nu avea curajul sa si le exprime liber. In timp, toate aceste sentimente nu au facut decat sa se adune in interiorul lui, fiind reprimate. In situatia in care copilul nostru ar fi avut creat cadrul optim pentru a si le putea exprima si confrunta, nu s-ar fi ajuns la formarea simptomului.

Profesii ale parintilor care favorizeaza dezvoltarea simptomului la copii

Exista nenumarate medii sociale care favorizeaza dezvoltarea obsesionala a copiilor cum ar fi profesiile parintilor cladite pe prestigiu, functiile de prim rang in domenii care necesita multa rigoare (de ex. armata, politica etc.)

Un studiu de caz real, care exemplifica si ilustreaza legatura dintre meseria parintilor si o situatie posibila de dezvoltare obsesionala a unui copil este cea ilustrata de psihoterapeutul german Fritz Riemann in cartea sa “Formele fundamentale ale angoasei”:

“Un inalt ofiter avea doi fii, pentru care avea foarte mari ambitii; ei erau datori sa ii indeplineasca asteptarile foarte determinate. Educatia lor era prusaca, in sensul indicat: era interzisa exprimarea sentimentelor, mai ales plansul (“un baiat german nu plange”).

Acasa totul trebuia sa mearga snur, membrii familiei trebuiau sa functioneze ca niste recruti bine instruiti la cazarma. Inainte de a merge la culcare, copiii trebuiau sa ceara voie sa mearga la culcare in pozitie de drepti, cel mai mare la exact o ora dupa cel mai mic cu un an, ca si cum ar fi avut un grad mai inalt, cu mai multe libertati.

Copilul mai mic, mai degraba muzical, o natura mai degraba afectiva, i s-a parut tatalui plangacios tocmai din aceasta cauza. Daca isi arata trebuinta de tandrete sau daca ii veneau lacrimile, copilul auzea de la tata “nu esti un baiat adevarat”.

Povestea acestui copil merge mai departe, el fiind obligat de tatal sau sa urmeze o scoala militara, care era in totala contradictie cu stuctura lui sensibila. Pus in fata faptului implinit, copilul gaseste o metoda inconstienta de a “respinge” ceea ce i-a fost impus de catre tata, anume dezvolta un defect verbal – balbaiala. Astfel, acesta reuseste sa “evadeze” de la scoala pe care o ura visceral.

Practic, prin simptomul sau el a stricat socotelile tatalui, fara a se face responsabil in mod direct. Aceasta a fost singura cale de iesire, singura solutie de a scapa de ceea ce i-a fost impus fara ca tatal sa o perceapa drept o rebeliune contra lui, ceea ce ar fi fost de neconceput.

“Oricat ar fi de necesare pentru un copil stabilirea unor limite sanatoase si autoritatea convingatoare a parintilor, o educatie autoritara este periculoasa (…). Forma extrema a unei astfel de educatii creeaza omul de masa, care, in ascultare oarba este capabil sa faca orice i se ordona” ( F, Riemann).

Negativismul de la maturitate, o alta repercusiune

Mai tarziu, copilul crescut autoritar si care a devenit adult poate trai intr-o stare de revolta continua impotriva unei constrangeri sau poate resimti orice ordin firesc de la un superior de-al sau drept o porunca, o amenintare de genul “faci ce spun ca altfel te sanctionez”. Acesti oameni sunt cei care spun din principiu “nu” la orice. Ei incearca prin aceasta atitudine sa isi revendice ceea ce nu avut voie niciodata in copilarie.

Copilul trebuie sa fie crescut cu explicatii in permanenta ci nu cu porunci si interdictii pentru ca nu va fi prea dispus sa le indeplineasca.

“In mitul paradisului, primei perechi umane i se interzice un pom, fara nici o justificare, ceea ce, conform naturii umane, nu a facut altceva decat sa le starneasca curiozitatea lui Adam si Eva si astfel s-a ajuns la caderea in pacat” (F, Riemann).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *