Pe Barba Mea

Scrise pentru că trebuie. Scrise pentru că atunci este momentul, există un deadline de fecundare al ovulului subiectului.

Spontane. Te loveşte inspiraţia şi “arde”. Sau ţi se aprinde brusc beculeţul şi… se întâmplă.

Oricum ar fi, le dădăceşti, le faci educaţie, pui în ele tot ce-ai învăţat că e mai bine, din generaţie în generaţie. Te chinui mult să le dai acel lustru al celor 7 ani de acasă.

Şi-apoi e timpul. Să iasă în lume. Le pui o fundă frumoasă şi-ţi faci o cruce. Mare. Să le dea Dumnezeul mass mediei abundenţă în audienţă. Să le scoată în cale oameni care să le ajute să crească, să evolueze sau doar să strălucească.

Să le ferească de oameni care ar putea să le pervertească miezul şi să le schimbe cursul. Dacă le ia cineva în custodie, să se poarte frumos cu ele, să le modeleze mai departe şi să le îndrume bine. E un risc.

Pentru că dacă ai ceva fler, noroc sau condei, devii un mic demiurg care insuflă viaţă. Şi poveştile devin puternice. Capătă o viaţă a lor personală.

Aşa s-a întâmplat cu Pay it Forward.

Am început Pay it Forward pentru că, de-a lungul timpului şi mai ales în ultima perioadă, mulţi oameni have Paid to move me Forward.

Timp. Energie. Suflet. Cash. Credit. Si I did paid to Pay it Forward. Timp. Energie. Suflet. Intimitate.

Am scris povestea despre Cătălin pe blog, am promovat-o cum şi cât am putut, şi-a ajuns mai (foarte) departe. A găsit-o Alina Turcitu, de la Jurnalul Naţional, care mi-a scris aşa:

‎”Am rasfoit un pic blogul tau, am citit incredibila ta poveste despre oamenii care au sarit sa te ajute doar fiindca au descoperit ca ai un vis in care crezi. Fiindca si eu cred in latura pozitiva a oamenilor, fiindca, in calitate de gazetar, promovez cat de mult pot ideea asta, mi-a trecut prin cap ca povestea ta ar merita scrisa si spusa mai departe. Pe scurt, as vrea sa te fac personajul meu, scriind un articol despre tine in Jurnalul National. Povestea ta chiar merita sa circule.”

Am zis da, şi povestea s-a dus şi mai departe. În Jurnalul Naţional, apoi la Antena 3, iar astăzi va fi la Antena 1, în prime time.

Fiecare dintre cei care au citit-o sau care o vor citi este liber să o interpreteze după bunul plac.

Cu cei care au înţeles adevărata esenţă a poveştii şi care rezonează cu valorile pe care le promovează (solidaritate, încredere în capacitatea personală de a se ajuta pe sine şi de a-i ajuta şi pe alţii, recunoştinţă, intrajutorare) îmi doresc să păstrez legătura, pentru că am în minte un proiect mai amplu, care să aducă Pay it Forward la un alt nivel, mai departe. Văzând ce s-a întâmplat în ultimele zile, eu cred că se poate.

Aşa că am făcut această pagină de Facebook, căreia vă invit să-i daţi like, pentru a rămâne conectaţi în mica noastră familie (sau comunitate).

A celor nebuni. A celor care cred că se poate. A celor care sunt

“crazy enough to think that they can change the world and push the human race forward” by helping themselves and the persons next to them to move forward.

În cadrul interviului, Alina m-a întrebat ce le lipseşte românilor pt a funcţiona bine.

Am răspuns: “Încrederea în propriul Eu.

Acea încredere că ne putem descurca singuri, că putem găsi singuri soluţii, că ne putem ajuta singuri şi ne putem susţine singuri ţara. Sau măcar în mare parte. Cred că de aici porneşte totul: din mentalitate. Când ai încredere în resursele şi capacităţile de care dispui, aştepţi mai puţin (ajutor din exterior) şi faci mai mult. Prin tine, pentru tine.”

Dincolo de concepte abstracte şi mari grupuri de oameni, eu cred că ajutorul, susţinerea şi găsirea soluţiilor începe de la fiecare în parte şi se propagă şi creşte pas cu pas, om cu om, în vecinătate. Ne putem ajuta ţara şi, implicit, pe noi înşine, ajutându-i pe cei care o compun: oamenii.

3 mi se pare un număr realist şi onest, de aceea mi-a şi plăcut atât de mult ideea filmului Pay it Forward şi vreau să continui.

Mă opresc aici cu numărul meu 1, Cătălin Sandu, căci consider că am făcut tot ce-am putut pentru a-mi îndeplini sarcina asumată.

Acum mă voi afunda în studiu, căci am un “-”  în faţa unui A şi pe factură care trebuie schimbate repede în plus dacă vreau să reuşesc să realizez ce mi-am propus pe mai departe.

Numărul 2 şi numărul 3 vor veni la timpul potrivit, pe măsură ce cresc şi mă auto-ajut. Nu mi-am propus să schimb lumea, ci să ajut 3 oameni. Mi se pare fezabil

Vă invit, deci, să păstrăm legătura aici

Pay it Forward Romania Mi-ar plăcea să împărtăşim aici experienţele de sprijin reciproc – pe cine am ajutat, cine ne-a ajutat. Ca să ne reamintim mereu că nu suntem singuri şi că solidaritatea există.

Şi, la modul cel mai sincer şi practic, să ne bucurăm de beneficiile psihice pe care le aduce reafirmarea lucrurilor pentru care suntem recunoscători. Vreau să păstrăm legătura Şi asta se poate întâmpla atât prin descoperirea leacului pentru cancer, cât şi prin schimbarea şi sprijinul reciproc, pas cu pas, om cu om.

Şi-o poveste de final: Ana are mere. Nu. Ana scrie. De când a învăţat să lege “m”- ul de “a” fără să mozolească prea tare hârtia.

Şi Ana scrie mai tot timpul pentru că nu poate trăi fără asta. Uneori, din “m” şi “a” mai iese câte o poveste, cum ar fi cea despre un băiat care se luptă cu Moartea, ca David cu Goliat.

Poveşti (nu prea) se scriau despre acest băiat, căci încercările se tot destrămau sub un condei făcut dintr-un lut mult prea folosit în media. Şi-atunci Ana, amintindu-şi de Manolele pe care-l ajutase cândva, şi-a zidit propria poveste într-un nou lut, cu care a rescris povestea.